모금 9월 15일 2024 – 10월 1일 2024 모금에 대해서

Al patrulea mag

Al patrulea mag

Alexandra Dumitriu
이 책이 얼마나 마음에 드셨습니까?
파일의 품질이 어떻습니까?
책의 품질을 평가하시려면 책을 다운로드하시기 바랍니다
다운로드된 파일들의 품질이 어떻습니까?

  Alexandra Dumitriu ne dăruieşte, prin această fascinantă carte, un model de terapie istorică, un model original, care nu poate lipsi din conştiinţa noastră de oameni ce aparţin unei spiritualităţi distincte. Ne putem apropia, prin autoarea cărţii, de sensul nostru iniţial, în care iubirea, credinţa, legătura cu Cerul nu erau doar simple postulate teoretice, ci înscrisuri cereşti care prefigurează în fapt destinul unui neam.


   O sensibilitate cu totul remarcabilă şi un al şaselea simţ fac din scriitoarea Alexandra Dumitriu o mesageră a ideii de desăvârşire spirituală, ideea însăşi străbătând secolele şi mileniile, dar, din păcate, aceeaşi idee a fost şi mai este atât de des şi dur maculată. Altfel de istorie a rădăcinilor noastre? Desigur, se poate spune şi aşa, numai că, prin capilarele acestei cărţi, curge spiritul, se evidenţiază memoria transcendentală şi se comunică mesaje pe care, odată cunoscute, nu le vom uita niciodată.




   ION ŢUGUI 

년:
1999
출판사:
Editura Fundaţiei de Inforenergetică „Sfântul Apostol Andrei”
언어:
romanian
파일:
PDF, 2.72 MB
IPFS:
CID , CID Blake2b
romanian, 1999
온라인으로 읽기
로의 변환이 실행 중입니다
로의 변환이 실패되었습니다

주로 사용되는 용어